Joi 22 decembrie, Administrația Zonei Antreprenoriatului Liber a organizat o ședință de lucru cu participarea rezidenților ZAL în cadrul căreia s-au adus la cunăștința celor prezenți realizările reușite în anul 2022 și planurile pentru anul ce ne bate la ușă.
La rândul lor, antreprenorii, ce-și desfășoară activitatea în cadrul ZAL ”Expo-Business-Chişinău”, au adus la cunoștința Administrației principalele probleme cu care se confruntă, atât cele comune, cât și individuale. Conducerea zonei și-a arătat disponibilitatea de a veni cu suportul necesar în identificarea soluțiilor necesare pentru înlesnirea dezvoltării afacerilor în teritoriul gestionat.
La finalul întâlnirii, Domnul Grigore Grădinaru, Administrator principal al ZAL ”Expo-Business-Chişinău” a felicitat reprezentanții rezidenților prezenți în sală pentru realizările atinse în anul 2022 și a urat tuturor un an 2023 mai favorabil și mai bun.

