Efectuarea controalelor la rezidenții Zonelor economice libere

11.10.19

    Zonele economice libere (ZEL), sau altfel zis, zonele antreprenoriatului liber, conform Legii nr.440-XV din 27.07.2001”Cu privire la zonele economice libere” (Legea nr.440/2001), sunt părți ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni și străini sunt permise, în regim preferențial, genuri ale activității de întreprinzător, în condițiile legii.

   ZEL se creează în scopul accelerării dezvoltării social-economice a anumitor teritorii și a țării în ansamblu prin:

a) atragerea investițiilor autohtone și străine;

b) implementarea tehnicii și tehnologiilor moderne;

c) dezvoltarea producției orientate spre export;

d) aplicarea experienței avansate din domeniul producției și al managementului;

e) crearea locurilor de muncă.

   Ținînd cont de specificul ZEL , antreprenorilor care activează în aceste zone li se acordă regimuri preferențiale de stimulare a activității de întreprinzător.

   Rezident al ZEL poate fi orice persoană fizică sau juridică înregistrată, conform legii în calitate de subiect al activității de întreprinzător în Republica Moldova, orice instituție de învățămînt, centru științific de cercetare și transfer tehnologic, alte entități, care contribuie la sporirea calității forței de muncă a rezidenților.

   Rezidenții ZEL sunt selectați de către Administrația zonelor economice libere, pe bază de concurs, iar, ulterior, persoana fizică sau juridică, care a obținut dreptul de înregistrare în calitate de rezident, încheie cu Administrația un contract pentru  desfășurarea activității de întreprinzător în Zona liberă. Contractul se încheie pentru întreaga perioadă de activitate în zona respectivă.

   Conform art.6 alin (23 și 24) din Legea nr.440/2001, rezidenții ZEL sunt obligați să țină evidența contabilă și statistică a activității sale, în modul stabiit de lege.

   Evidența activității de întreprinzător desfășurate de rezident în cadrul ZEL trebuie să se țină separat de evidența activității desfășurate de acesta în afara zonei respective.

   Totodată, față de activitatea ZEL se aplică legislația fiscală a Republicii Moldova.

   Potrivit art.8 alin.(1) din Legea br.440/2001, controlul asupra respectării legislației fiscale în cadrul ZEL îl exercită Serviciul Fiscal de Stat.

   Controlul activității rezidenților poate fi efectuat prin controale planificate și controale neplanificate.

   Controale planificate pot fi efectuate nu mai des de o dată în decursul unui an calendaristic, de către toate organele de control concomitent.

   Controale neplanificate pot fi efectuate dacă există, cel puțin, una din următoarele circumstanțe:

   Au fost încălcate termenele stabilite de prezentare a rapoartelor fiscale, statistice ori zonale sau acestea conțin date neautentice;

   Au fost înregistrate plîngeri sau alte petiții scrise, privind încălcarea legislației de către rezident;

   Există temeiuri suficiente de a considera că acțiunile rezidentului conțin elementele unei infracțiuni;

   Administrația ZEL are temeiuri suficiente de a considera că rezidentul încalcă contractul încheiat între ei sau legislația cu privire la ZEL.

   Controalele neplanificate se efectuează doar cu acordul Cancelariei de Stat.

În cazul controalelor planificate, pentru efectuarea acestora, autoritățile cu funcție de control trebuie să prezinte Ministerului Economiei li Infrastructurii, pînă la 1 noiembrie al fiecărui an, propuneri cu privire la controlul rezidenților ZEL în anul următor. Ulterior, Ministerul Economiei și Infrastructurii urmează să prezinte Guvernului spre examinare și aprobare planul controalelor rezidenților pentru anul următor.

   Respectiv, planul anual al controalelor la rezidenții ZEL se aprobă de către Guvern.

   Este important de reținut că toate controalele pe teritoriul ZEL se efectuează de comun acord cu administrația acestei zone și în prezența reprezentanților acesteia și a rezidentului de la al cărui nume a fost prezentată plîngerea sau a cărui activitate constituie temei pentru efectuarea controlului.

   Însă această regulă nu se extinde asupra controalelor efectuate de către organul vamal, excepția care este prevăzută de art.6 alin.(27) din Legea nr.440/2001.

   Controalele în ZEL se efectuează după reguli și principiile generale.

   Respectiv, controlul fiscal  se efectuează înconformitate cu normele reglementate de Codul fiscal  (cap.11, titlu V din CF).

   Controlul fiscal poate fi organizat și efectuat prin următoarele metode și operațiuni: verificarea faptică, verificarea documentară, veruficarea totală, verificarea parțială, verificarea tematică, verificarea operativă, verificarea prin contrapunere.

   În cazul controalelor efectuate de către alte organe de control, acestea au loc în conformitate cu regulile prevăzute de Legea nr.131 din 08.06.2012, privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.                                                                                                                                                                                                                                                              

              

                                                                                                                                                                                                                                                                                     

Informație